Muzeul Judetean Arges

Expoziţiile permanente de istorie şi ştiinţele naturii, inaugurate în 1974, respectiv 1977, sunt adăpostite în cea mai frumoasă clădire a Piteştiului, edificată în anii 1897-1899, în stil eclectic. Creşterea colecţiilor prin cercetări arheologice, achiziţii şi donaţii, necesitatea de a fi depozitate, conservate şi cercetate în condiţii corespunzătoare, precum şi nevoia de spaţiu pentru valorificarea expoziţională a acestora, au condus la extinderea muzeului prin construcţia a două noi corpuri în perioada 1997-2004., amplasate în vecinătatea estică a vechii clădiri din 1899. Corpul B adăposteşte spaţiile administrative, Muzeul Sportului Argeşean, biblioteca muzeului, depozite şi laboratoarele secţiei de ştiinţele naturii, iar Corpul C istorie, Galeria Naţională de Artă Naivă, Planetariul şi sălile de conferinţă, între care cea mai importantă este Sala Amfiteatru, cu 150 de locuri.

În toamna anului 1986, în curtea Muzeului Judeţean Argeş a fost înfiinţată o expoziţie cu specific botanic în aer liber, cu plante spontane perene şi horticole.
Iniţiativa muzeului s-a bucurat de sprijinul generos al Administraţiei Domeniului Public din Piteşti, precum şi al domnului inginer Gheorghe Pacea. O parte din materialul horticol a fost donat de Serele Ghencea, din Bucureşti. Cea mai mare parte a speciilor spontane a fost colectată în teren de către specialiştii Muzeului.
Expoziţia a fost organizată pe două sectoare distincte: unul conţinând speciile de plante perene horticole, cealaltă cu specii de plante perene spontane, ambele însumând cca 120 de taxoni, repartizaţi în casete distincte, cu bordură iniţială de santolină, ulterior înlocuită cu piatră de Albeşti, având, fiecare, o suprafaţă cuprinsă între 1-3 m2.

Recomandari Info3D

Puteti alege unul din cele 4 stiluri disponibile -